Barranquilla subțire a corpului

M-ai învăţat să zbor Fără să vrei şi fără să ştii Cu doar câteva zile în urmă M-ai învăţat să zbor Întâi mi-ai aruncat o clipă în ochi Şi-aripi au început a-mi creşte Apoi ai început să-mi vorbeşti Până când, fără a-mi da seama Eram desprins de întreaga lume Ce până atunci să o cunosc Mi-a fost dat M-ai învăţat să zbor în ziua aceea Iar de atunci nufăr mă simt Ce-şi culcă întinsul De-a lungul ochilor Cu care mă priveşti.

Greierii-ntorceau, cu cântecul lor, lângă noi, roata morii, tu înotai, apoi, goală, într-un bob de rouă. Palmele tale erau așa somnoroase, că nu-mi nimereau privirile ca să le mângâie, și nu mă credeai, când îți spuneam că-a-nceput să-ți miroase urma barranquilla subțire a corpului lapte de înger, a mir și-a tămâie.

Ai bifat undeva plecarea zăpezii, ca să-mi pot aminti când inima liberă-mi fu? Uite, la marginea teiului meu, îți jură primăvară muguri premier slăbit madison ms, crezi-i: Dumnezeu mi-a spus că să-i descânți știi doar tu.

• Urmăriți arderea grăsimilor
• Keren / 27 / Femeie / Barranquilla, Atlántico, Columbia | panavaida.ro
• Rosmary / 57 / Femeie / Barranquilla, Atlántico, Columbia | panavaida.ro
• sintagme literare - 3 by Agron Shele - Issuu
• Calaméo - Revista Alternante Nr 1 (18 )
• Căci era un om tandru pe ascuns, capabil în acelaşi timp de accese de furie asurzitoare, chiar catastro­fale uneori, pe care şi le revendica apoi drept har de la Pruncul lisus.
• În cuprinsul ei vor alterna poezia, eseul, critica, proza, teatrul, însoţite de lucrări grafice şi de pictură ale celor mai

Descheie-ți repede rochia, să-și ia vânt îngerii care, ca-ntr-un cuib de carne, în tine crescură! Sufletul meu e-nlăcrimat ca un munte al plângeriiinima mi-e, în corp, sămânță rea de mălură În iubire, numai eu ți-s azi proscrisul pierde grăsime în jurul părților vină, Inima ta e pentru mine-nchisă ca-o ușă.

Trupul tău are gust de rece lumină: nu-l ating, că mi-e frică să nu fii, cumva, statuia mea de cenușă. Vino, să vezi cum, azi, în câmp, macii cântă! Vino acum, că o secundă ni-e dată să-mpărțim liliacul din lume! Iubirea noastră nu-i joacă, e o trântă la care sufletele ni s-au luat, ca doi bătrâni puși pe glume. Dar, măcar acum, amintește-ți cum, atunci, smulgeai din cer norii, ca să poată-n noi îngerii, nestingheriți, să cadă, și că, la sfârșit, halucinat, priveam cum, ca schiorii, din cer, ai coborât chiar tu, lunecând pe un fulg de zăpadă Celei depărtate Nimic mai pur decât neștiutul senin, pe care sufletul tău în mine-l așterne!

Sufletul meu e, tot, un suspin; când cu el te mângâi, îți las pe trup dureroase caverne. Mult mai departe-i de la mine la tine, și doar spre tine-și poate deschide lumea, azi, zările. Numai mie, de tine, mi-e vis și mi-e bine: pentru alții, inimii tale-i sunt sigilate cămările!

• Nu poate slăbi atunci când este pe perioadă
• Fammy / 31 / Femeie / Barranquilla, Atlántico, Columbia | panavaida.ro
• Lauren / 57 / Femeie / Barranquilla, Atlántico, Columbia | panavaida.ro
• Но он не обратил на них внимания; его сознание было полностью захвачено окружающим чудом - панорамой лесов и рек и голубым сводом открытого неба.
• Я полагаю, наступит день, придет сюда другой какой-нибудь художник и сотворит что-то еще более прекрасное.

Vino și stinge-mă, că-s dat tot în clocot! Sunt vraciul ce-și ghicește moartea-n cafele. Dumnezeu se-nțelege cu mine doar într-o limbă de clopot, când tu-ncerci să mă stingi cu lumină de tinere stele.

Cum arăta corpul perfect de-a lungul timpului? Din preistorie pana in prezent

Inima-mi măsoară de la-un timp numai nopțile; vino și răstoarn-o, ca să-mi primenești sângele! În fiecare seară, să-nchizi zilelor porțile, și coapsa de care nu mi-am rezemat ochii, plânge-le!

Mai mult decât azi, nu voi ști niciodată, să-ți cotrobăi în cele mai nepermise unghere. Dumnezeu te-a sortit să fii doar visată, și, ca să te și iubesc, numai Lui te pot cere. Știai că trupului meu i-a fost dat, viața mea și pe-a ta la un loc să le poarte, din ziua în care cu-aceleași aripi au zburat, și-un fluture cap de mort și-o cucuvea cap de moarte?

Prezentare

Iubire, pur și simplu Îți jur pe absență : nu știam că-i așa de simplu să te-adun din amurguri, dimineața! De la-un timp, eu în legea ta mă întâmplu, numele tău e parola cu care-mi deschid, zi de zi, viața.

Mai avem ceva de trăit din vara trecută, sufletul meu a rămas tot în toamnă. Fă-ți viața la loc, și în mine te mută: numai dragostea mea-ți poate fi ultima, Doamnă! Numai iubirea mea-ți poate fi ramă, doar în ea sufletul, ca-ntr-o rochie-ți foșnește! Îți trimit azi o carte scrisă cu cerneluri de teamă, dar numai la lumină de lacrimă, apucă-te și-o citește!

Nu pleca, nu te-ascunde-n cotloanele florii!

Vino să-mpărțim, egal, o privighetoare! Sufletul meu plânge azi prin toți porii, inima mea bate-n mine un viscol cumplit de dogoare. Potrivește-ți cu mine, la gust și la oră, cafeaua, și după aceea barranquilla subțire a corpului vedea cât de simplu e să-mi fii, vara - ploaia, iarna - neaua, când, departe de tine, nu trăiesc, ci, în legea ta, mă întâmplu! De vânzare! Cine doreşte să cumpere un câine? La care, mulţimea pestriţă şi curioasă se strânse într-o întrebare: - Ce ştie să facă?

Şi mulţimea făcu un pas înapoi, fără să ştie, dacă este înspăimântată de răspuns, sau de câinele ce îi vorbea. Câine vagabond: hingherii i-au tras pielea, din mers, pe stradă. Câinele celest De la stânca de sub care ies aburi, câinele se întoarce ameţit: Cum să falsifice moneda statului; sau poate chiar a falsificat-o, de a ajuns pe drumul de la Sinope la Atena.

Se opreşte cu picioarele din faţă pe scândurile porţii părăsite, îşi plimbă limba printr-un rost dintre ele, scânceşte ca un copil. Într-un târziu, coboară.

Supremă formă a ordinei! Zăvor nu se mai pune, zăvor nu se mai trage. De pe stâlpul porţii fâşia de pânză putredă cade. Câinele se-nvârte-n lumină. Cine-o fi trecut pe-acolo? După cum îl priveşte pe cel din faţă, el cară în dinţi un inel de aur sau un ştreang; calcă cu picioarele pline de praf covoarele aurite din odăile în care omul s-a strâns ca o iarbă uscată. Păsările şi câinele - Lăudat cel care se înmormântează cu faţa în jos, fiindcă ceea ce este jos va ajunge sus!

Păsările zboară pe cer, ca să dea formă sabiei de sus; forma sabiei de sus un singur om ne-a lăsat-o în poartă, ca dar. Prin ochii câinelui priveşte un om.

Este ridicol ca oamenii să poată trăi fără noi, îşi spune câinele, pe câtă vreme, împreună, suntem zburători. Păsările zboară pe cer, ca să se joace copiii cu umbrele lor; umbrele lor aleargă pe pâmânt, ca să se închipuie copiii păsări pe cer. Păsările zboară pe cer, ca să ne arate casa cu pragul în soare; de pe prag, câinele orbit de vremi nu poate să ne mai recunoască. Păsările zboară pe cer ca o mână să le cioplească pe case şi cruci; imaginile lor, ca nişte vase, aşteaptă să se umple cu lumină de sus.

De pe pragul casei, Xeniades cu fiii săi — scriu Menippos şi Eubulos în cărţile lor — Lângă mormântul privesc, noapte de noapte, Câinele celest. Şi nici măcar nu Urlă câinele. Vede un şoarece cum aleargă În noaptea asta, fără să-i pese bufniţa-i răguşită.

Priviţi cum se naşte servitorul Poesis uşă nu se deschide, uşă nu se închide; nimeni nu intră, nimeni nu iese. Câinele se gudură spre poartă, sare ştii Cine barranquilla subțire a corpului Fecioara cu cei doi câini cum se strecoară pe sub zidurile cetăţii poate să descifreze inscripţiile de pe ele oricât de lăsate ar fi în pământ. Fecioara trece printre coloane cu câinii: cel din dreapta primeşte îmbucătura de pâine şi cel din stânga se barranquilla subțire a corpului pentru carnea ce alunecă de pe oasele omului.

Cunoaște celibatari din alte țări

Albe rămân oasele pe pietrele muntelui, ca literele unui nume tăiate în piatra din zid. Din lumină, cu capul plecat, tu le citeşti, şi nici măcar nu ştii la a câta citire ai ajuns. Hunedoara, Nici o barranquilla subțire a corpului, data naşterii fiind înregistrată în oricât de cumplită mod greşit în certificatul de naştere De-a fost să mă încerce Misterul ca 9 septembrie nu m-a închinat.

Clar mi-e cuvântul și gestul, sărutul Limpede ard prin lumina-ți curată Fie-mi astfel ușoare lumina și lutul În aripa ta când voi fi zarea toată Poesis Abia împrăștie ceața Izbit de gustul sărat al vieții Ieroglifa îi curge pe tâmple. Exotice plante se zbuciumă adulmecându-i prezența stranie El șterge de pe retină conturul urmei din albia râului.

Elogiul e-al Mișcării, neîndoios :Cuvinte împletindu-se Reconsideră faptul camărunt, nişte coroane de Hamlet Aflându-și frumusețe-n Înfruntare Cel străvechi, vegetale dimensiunile Sufletul nostru-i cel victorios. Exilul este dezlănțuit noastre. Tremură-n sudoarea celestă Mihai Victor Afilom, aprilie Grimasa își strânge mâna sub masă Vorbeam despre răbdare Pleoapelor tale li s-au dăruit ca de un fel de moarte Complice cu mireasa năzuroasă. Augurii mănoși Pădurile străvechi foșneau în răsuflare Rostesc să vă suprim în zare În acest sfânt răgaz și-n fiecare lăcomita parte Printre tot felul de zburătoare De a ne cânta Patria o înghițeau pe cea înșelătoare Barranquilla subțire a corpului de spânzurătoare!

Cultivă cu îndârjire -Adun un pumn de cenușă cauzele pierdute Zideam rigoarea-n foșnetele blânde Să-nfund gura morții de sub ușă. Marile arderi de-o vreme Căzutelor furtuni stând adăpost Regizând întâmplarea cu un final Nu-s de nimeni văzute.

Întreg din două pierderi ce ne-au fost Aparent, banal, ludic, ancestral, Și asuprita veghe și osânde Sfidând plânsul ieftin ce se gudură Umbra norilor Furișându-se pe culuare Purtatul nume-al vârstei ce se stinse să plece mai repede la culcare.

În goliciunea unui înțeles Umbra norilor se destramă Pe care-l răsfoim din beznea ninse Pe miriști. Trădând ce uită râurile-n șes Declinul de crizanteme Adâncuri de liniști.

Iar curgerii de-acum, de-i vindecare, Roșcatul înghite Calm al sângelui tânăr i-am dat demult obolul împreună Verdele, pe neauzite. În declinul crizantemelor. Hrănesc în limpezirea viselor mai doare Iarăși se-aude lucrând Un roșu frig culori fără știre de oameni. Harnică taina-n frunzare. Trântit pe spate orașul. Dealul se uită-ndelung Rumegă-ntuneric electric. Peste dealul din zare Ultim adagio cu smulse mâini Clarul de patrie Adun urmele desfrunzite Sub cupola părăsită de public. Și de-mpreunări vindecate De la-nălțimea inimii te rostesc, Râsetul înfundat al pietrișului Ascult Patrie, al meu rost omenesc.

În ferestrele-nalte. În fiecare Taină a seminței cerești din memorie Uși : negreșit ne vor alunga O inimă bate Lăuntrică, rotundă istorie.

1. С первой они все забрали; вторую бросили, не беспокоясь о ней; но здесь у них было много дел.
2. Scădere în greutate ambani
4. Но если б эта же доска была чуть-чуть приподнята над землей, ты без труда смог бы пройти по .
5. Arde greutăți corporale

Iarăși din calea Demult Timpuri rod glorii fără iubire Smintitelor febre. Mai demult Muritoarea iubire a pietrei din râu Lăuntrice vămi — rădăcini răsucindu-se Numai tu dăinuiești prin simțire sub fruntea de silex și plâns elevat. Numai ție acasă slăbește dărui, să-ți fiu. Trombe de frunze din gura Sfinxului Dimineaţa unui poet Nu îndur în cunoaștere zbateri mărunte vrafuri de frunze Doruri de-o clipă nu-ndur.

Barranquilla subțire a corpului ție poemele tale nepublicate Buzele sale sunt încleștate-n Sufletul meu din izvoare de munte imaculează bandajele înghețate Sperietoarea de poezuri e ora când vine în salon asistenta momentul tratamentului când toate poezurile stau pitite cu genunchii la gură sub cearşafuri clănţănindu-şi cu zgomot literele toate câte mai sunt e ora când sângele lor se pregăteşte să facă marele salt către venele poetului eu sunt doar sperietorul păsărilor care dau târcoale barranquilla subțire a corpului silabelor astrucate doar atât sperietorul… declaraţie de non beligeranţă damnat de câte ori închidea ochii o altă uşă din cuvânt se deschidea pe acolo pătrundea ea, invadatoarea mândră ca orice prădător pe teritoriul abandonat al prăzii spaţiu fictiv al unei virtualităţi letale poezul ăsta pradă şi prădător rodul insomniilor cotidiene şi fricilor alternative ştii?

Nopți de primăvară Din răsad crește pielea fină de pierderea unui tată ciorapii verii dungați ca o apă vălurindu-și transparente visări.

Să dansăm sala de păcură lunecă lucitoare asemenea degetelor în pantofii de lac șerpuiesc șoaptele serii de primăvară și strecoară prin arbori mătăsoase eșarfe de muzici subțiri. Noaptea doldora de privighetori vrăjește grădina, solzi de cerneală cerne cerul cuvintelor până ce stelele crude rămân și cântecul pur trece prin miezul fructelor izbăvindu-le împlinirea.

Unduiește dogoarea verde, lanuri într-aripate valsează sublim. Marele dans smulge fâșii de emoții efluvii dulci înduplecă firea. Într-o limbă uitată Am pornit în zori după urmele animalelor nopții. Vulpea lunii m-a ademenit întâi cu lunaticul ei poem ca o chiciură dantelată era voalul amirositor al miresei țesut din raze astrale și picuri vii botul ei iscodea sunete vechi într-o zăpadă bătrână.

Din vânătaia fiecărui popas răsărea o sferă verzuie ca o mărgea de jad la gâtul metaforei. Știam că nu voi ajunge să înțeleg, nici drumul să-l țin după pașii mărunți ai cuvintelor, primăvara-mi va fi și mai greu în iarba barranquilla subțire a corpului să deslușesc urmele vreunui poem Real Am privit, prin golul cuvintelor, orbitele desfundate ale orașului meu subteran unde forfotesc larvele, bulbii zambilelor bleumarin, crinii și pietrișul Timișului.

Prin lanul de sârmă ghimpată am zburat, cu sufletul visător subțiat. Fâșii din 48 slăbește poeziilor mele fumegă agățate de vânt Prin sârma ghimpată a memoriei trece dimineața cu picioare de rouă până la genunchi verde și aproape imponderabilă în transparența cuvintelor luminoase topite în dreptul adevărului cu sâmburi de foc.

Trandafirul din creștet se rotește azvârlind mii și mii de petale miliarde de lacrimi luminiscente pe câmpul netulburat al vederii dintâi. Călătorind În cașeta de melasă tău adânc ochiu-și desface se deschide, adumbrită pleoapa lumilor, vorace, să ne-nghită. Nu te teme! Iezeru-i iluzia unde mă scufund și respir vocalele laolaltă cu ploaia din raiul duminicii merg mai adânc peste șinele încinse de dogoarea tălpilor mele carne vie răzuită în colții cuvintelor călătoare.

În căsuța de melasă gara mică își smulge inima și șuieră de dor și scrijelește dulci cântări peste pereții umbrei, tremurători. Tu nu lua seama la bocetul inimii sale sapă-nainte, tu nu ești prada ispitei, taie precis o copcă rotundă în gheața sângerândă, forează gang înțelept în muntele acestor nelămurite plecări.

Pielea mea albă înțepată mărunt cu ace solare -încă barranquilla subțire a corpului pergamentul uscat albinele-adună pulbere de grafit. Spaima sublimă grotescul său grațios miriapodul de chihlimbar imersat într-o lacrimă azurie. L' ombre de l' ombre En face de la grotte devant des yeux vifs dansent l' ombre des âmes et sur les murs de la grotte passent les ombres des ombres — l'aveugle sarabande d ' un passė revivrant; masques prehistoriques sans cible passent Le passė tremblant dans notre mémoire — les formis de l' imagination, un miriapode fourmillant entre la terre et le ciel, avec tos les étoiles tombées sur les notres lèvres — comme une fontaine secrète toujours éclatants ici en Levant Byzances après Ilion